Vineri, 2 octombrie 2020, studenții anului I ai Facultății de Litere, Istorie și Teologie au participat la un atelier pregătit de echipa de cercetători a proiectului ROGER și a centrului CODHUS, numit #DIGITTworld – Digital Linguistics Workshop.
În prima parte a workshopului, dr. Mădălina Chitez, Cercetător Principal, și asist. dr. Roxana Rogobete le-au prezentat studenților proiectul ROGER (Genurile academice la intersecția dintre tradiție și internaționalizare: Cercetare contrastivă pe bază de corpus asupra utilizării genurilor academice de către studenții din România) și centrul de cercetare CODHUS (Centre for Corpus Related Digital Approaches to Humanities, Centrul de Cercetare și Implementare a Metodelor Digitale Bazate pe Lingvistica de Corpus cu Aplicabilitate în Științele Umaniste), care au pus bazele unei tradiții în utilizarea instrumentelor digitale la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. Au fost date exemple de activități derulate în anul universitar anterior, iar studenții au fost încurajați să aplice la CODHUS pentru derularea practicii de specialitate, centrul fiind o bună oportunitate atât pentru training, cât și pentru realizarea unor lucrări proprii de cercetare
În cea de a doua parte a workshopului, asist. univ. dr. Loredana Bercuci și drd. Andreea Dincă au realizat, împreună cu studenții, o serie de activități practice, focalizate pe lingvistica de corpus, centrală în activitatea de cercetare a CODHUS. De pildă, aceștia au putut observa, cu ajutorul unor instrumente online, modul în care evoluează tematica unei reviste celebre (Vogue) și câteva ocurențe ale cuvintelor/structurilor dintr-un anumit corpus de texte.
Activitatea s-a încheiat printr-un quiz interactiv referitor la informațiile prezentate, iar studenții care au răspuns corect la toate întrebările vor fi recompensați cu premii.
Blvd. V. Pârvan 4,
Timișoara 300223, Timiș County,
România
Phone: +40 256 592 741
E-mail: roger.projects@e-uvt.ro