ROGER

În perioada 10-12 aprilie 2019, unul dintre membrii echipei ROGER a participat la Training School on Text Quality Assessment: Current Digital Methods and Rating Practices din cadrul acțiunii COST ELN (European Literacy Network), desfășurat în Winterthur, Elveția.

Având în vedere că ROGER urmărește dezvoltarea unei metodologii de analiză a genurilor academice la universitățile din România, dintr-o perspectivă contrastivă, practicile de evaluare a calității textului sunt extrem de importante pentru a înțelege ce și cum scriu studenții din mediul academic românesc, atât în engleză, cât și română. Practicile și abilitățile de scriere, structurile lingvistice specifice utilizate în genurile academice sunt câteva dintre aspectele studiate în cadrul acestei cercetări bazate pe corpura. Trainingul ELN a oferit mai multe abordări pentru evaluarea calității textului, o introducere în instrumentele și criteriile de evaluare, dar și în practicile de codare a textelor.

Roxana Rogobete a primit un grant pentru a participa la această activitate, după ce a conceput o propunere de proiect derivată din volumul publicat în 2019, variantă augmentată a tezei doctorale: Literatura migrantă în spațiul de limbă germană. Lista Chamisso. Mărirea și decăderea unui portret de grup. Volumul a fost publicat la Editura Universității de Vest și a fost lansat la târgurile internaționale de carte Bookfest de la Timișoara (5 aprilie 2019) și București (30 mai 2019).

Mai multe informații despre acțiunea COST ELN aici.