ROGER

Evenimentul de observare ELEXIS a fost organizat în perioada 18-19 februarie 2019 în cadrul proiectului ELEXIS (European Lexicographic Infrastructure/ Infrastructura Europeană Lexicografică) și găzduit de Centrul Austriac de Digital Humanities (centrul folosirea digitalizării în științele umaniste, parte a Academiei Austriece de Știință/ OEAW):

Mai multe informații despre eveniment pot fi aflate aici.

Dr. Mădălina Chitez a reprezentat Universitatea de Vest din Timișoara și a participat la sesiunile de discuții și de prezentări de proiecte. A informat, de asemenea, membrii rețelei și alți participanți interesați despre ultimele domenii de cercetare spre care se îndreaptă departamentele de limbă ale Universității de Vest din Timișoara (lingvistică de corpus, metode digitale utilizate în studiul limbilor).

Impresii:

Mai multe impresii aici (Twitter).

Imediat după acest eveniment, Universitatea de Vest din Timișoara a primit statutul oficial de observator ELEXIS (unul dintre primele în România).

UVT are de acum statutul oficial de Observator ELEXIS.