ROGER

În perioada 5-6 septembrie 2019, Roxana Rogobete a participat la cea de-a opta ediție a conferinței Writing Analytics, axată pe Scrierea academică în contexte digitale: analize, instrumente, medialitate, desfășurată la Winterthur (Elveția), și a prezentat lucrarea Impactul feedbackului electronic în scrierea academică a studenților: o evaluare bazată pe metodele de corpus (co-autor Mădălina Chitez).

Rezumat

Utilizarea feedbackului electronic a devenit din ce în ce mai populară atât printre cadre didactice, instructori, cât și printre studenți. Totuși, în sistemul educațional românesc, nu există suficiente studii despre impactul pe care tehnologiile digitale îl au asupra îmbunătățirii practicilor de scriere academică în rândul educabililor. Lucrarea de față analizează modul în care un grup de 16 studenți filologi de la specializarea Limba și literatura română asimilează și integrează, în analizele lor literare, feedbackul electronic primit de la evaluatori experți. Scrierile lor reprezintă lucrări comunicate la o conferință studențească axată pe literatură română, iar e-feedbackul a făcut parte dintr-o strategie multimodală de feedback: (a) trei etape ale scrierii (rezumat, primele două pagini, draftul final), urmate de comentarii scrise utilizând e-mailul și instrumentele Microsoft Office; (b) fiecare sesiune de feedback și revizuire a textelor a fost urmată de câte o discuție de grup. Pentru fiecare etapă, a fost utilizată platforma iThenticate pentru a identifica pasajele plagiate. Echipa de evaluatori a fost constituită din două cadre didactice cu experiență în jurizarea studenților la colocvii și un profesor supervizor.

Pentru a determina eficiența și gradul de integrare a feedbackului electronic în textele studenților, a fost abordată o metodă bazată pe corpus: pentru fiecare lot de texte revizuite, a fost compilat un sub-corpus de scrieri (LITeF1, LITeF2 and LITeF3). Am analizat corelarea aspectelor centrale din feedback (coerența discursului și a structurii, componentele retorice și argumentele pentru a susține ipoteza de lucru, adecvarea lexicului, elementele de gramatică) și markerii lingvistici ai fiecărui set. Studiul trage câteva concluzii legate de categoriile de feedback integrate cu succes de către studenți și problematizează câteva aspecte didactice ale utilizării feedbackului electronic în practicile de scriere academică.

Mai multe informații despre conferința WA aici.

Impresii:
Conferința (organizată alternativ în Europa, respectiv în Statele Unite ale Americii) a adunat cercetători din Elveția, SUA, Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie, Suedia, Estonia, Grecia, Ucraina etc., interesați de taxonomii ale analizelor genurilor academice și tipurilor de scriere, instrumente, tehnologii și aplicații în procesele de învățare și scriere. Participanții au prezentat lucrări, aplicații sau postere, inițiind dezbateri despre viitorul instrumentelor și metodologiilor de analiză a scrierilor și despre modul în care noile tehnologii digitale modelează practicile de scriere.